România nu prea mizează pe Oferta Publică Inițială. Zecile de miliarde de dolari din piața mondială IPO s-au dus și către sănătate

România nu prea mizează pe Oferta Publică Inițială. Zecile de miliarde de dolari din piața mondială IPO s-au dus și către sănătate
Sursă foto: Pixabay / caracter ilustrativ
Publicat: 19/08/2020, 15:00
Actualizat: 19/08/2020, 16:43

Furnizorii de servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale, prezenți și pe piața autohtonă, spun că zona Ofertei Publice Inițiale (IPO) de la noi are în continuare un ritm de dezvoltare lent, în comparație cu piața de capital.

„În România, piața de capital s-a dezvoltat semnificativ în ultima perioadă în direcția emisiunilor de obligațiuni, comparativ cu zona de IPO-uri, unde ritmul este în continuare unul lent. Prima jumătate a anului 2020 a fost afectată puternic de extinderea virusului COVID-19, mai ales din perspectiva IPO-urilor”.

„Deși mult așteptate, listările companiilor de stat au fost amânate din nou ca urmare a votului parlamentar de a îngheța temporar vânzarea oricărei părți a companiilor de stat.

„În momentul de față, este necesară o creștere a ofertei de acțiuni pe piața românească de capital, pentru a putea menține criteriile de eligibilitate privind statutul de piață emergentă. În prezent, sunt anunțate potențiale listări în sectorul de retail și IT și este posibil să asistăm la un interes mai mare pentru piața AeRO din partea companiilor.

„Cu toate acestea, deși eforturile depuse de către Bursa de Valori București și Autoritatea de Supraveghere Financiară au fost considerabile în direcția promovării beneficiilor listării la bursă, preferința antreprenorilor români rămâne în continuare pentru finanțarea prin instituțiile de credit”, a declarat Florin Vasilică, Lider al Departamentului Strategie și Tranzacții, EY România.

Activitatea Ofertei Publice Inițiale la nivel mondial, dominată de tehnologie, industrie și sănătate

În prezent, sectoarele tehnologiei, industriei și sănătății au dominat activitatea Ofertei Publice Inițiale (IPO) în prima jumătate a anului 2020, la nivel mondial. Numai în sectorul sănătății au avut loc 76 de tranzacții, care au atras 15,9 miliarde dolari.

În România, singura inițiativă guvernamentală de susținere a acestui sector a fost cea privitoare la OncoGen, care la finele lunii mai 2020 anunța că a obținut o finanțare de 3,5 milioane de lei, în parteneriat cu Institutul Cantacuzino din București. Autoritățile centrale organizaseră atunci un concurs de proiecte pentru găsirea unui potențial vaccin.

„Cu această ocazie vă anunțăm că Centrul OncoGen, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino, a câștigat competiția organizată de Ministerul Educației și Cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului SARS-nCov-2”, se preciza pe pagina de Facebook a institutului timișorean.

Tranzacţiile realizate la BVB au crescut cu 5% în primele şapte luni din 2020

Marți, 18 august 2020, vocile oficiale ale Bursei de Valori București (BVB) anunțau că tranzacţiile totale realizate în primele şapte luni au ajuns la 6,67 miliarde lei, echivalentul a 1,38 miliarde euro, în creştere cu 5% comparativ cu perioada similară a anului precedent.

În intervalul ianuarie-iulie 2020, segmentul acţiunilor a dominat tranzacţiile din piaţă, cu un total de 6,19 miliarde de lei, sau 1,28 miliarde euro, în creştere uşoară, cu 0,35% faţă de primele șapte luni ale anului anterior.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost aproape de nivelul de nouă milioane de euro, un plus de 0,35% comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2019.

Experții BVB susțin că pieţele de capital din întreg blocul comunitar (UE27) se află, în majoritatea lor, sub nivelul maximelor atinse la începutul anului. Piaţa românească se află și ea în aceeaşi situaţie, iar acum a intrat într-o zonă de consolidare.

ASF: Peste 120 miliarde lei, capitalizare bursieră de pe piața reglementată în trimestrul I

La finalul trimestrului I al anului în curs, capitalizarea bursieră de pe piaţa reglementată din România a atins nivelul de 120,29 miliarde de lei, în scădere cu circa 33% comparativ cu finalul anului 2019, conform unui raport publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Concret, în luna martie a anului 2020, capitalizarea bursieră BVB (doar acţiuni) a înregistrat o scădere semnificativă, pe fondul temerilor investitorilor referitoare la pandemia COVID-19. Cel mai diminuat nivel al capitalizării bursiere, 113,85 miliarde de lei, a fost înregistrat în data de 18 martie 2020.

Conform ASF, pe parcursul primului trimestru, pe piaţa BVB, s-au derulat 398 de tranzacţii cu titluri de credit (alte obligaţiuni, EUR-BOND şi titluri de stat) în valoare de circa 8 milioane de lei, în scădere cu aproximativ 86% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Numărul tranzacţiilor cu titluri de credit a fost în creştere cu aproximativ 155% în primele trei luni ale anului 2020 comparativ cu primele trei luni ale anului 2019. Astfel, valoarea medie tranzacţionată în primele trei luni ale acestui an (20.000 lei) a fost evident diminuată faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului precedent (363.000 lei).

Totodată, valoarea tranzacţiilor cu produse structurate a crescut semnificativ în primele trei luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, numărul tranzacţiilor cu produse structurate a crescut cu 93%. Valoarea medie tranzacţionată cu astfel de active financiare a înregistrat un nivel de 5.501 lei/tranzacţie în primele trei luni ale anului 2020, în creştere faţă de 2.892 lei per tranzacţie, valoare aferentă primului trimestru al anului trecut.

Cea mai mare pondere în valoarea totală tranzacţionată cu astfel de produse o deţin produsele structurate având ca activ suport un indice bursier, a căror valoare a fost de circa 94 milioane de lei, reprezentând 68% din totalul tranzacţiilor.

Ce se întâmplă cu piața de IPO la nivel mondial

Într-o analiză amplă remisă GÂNDUL.RO, experții EY scriu că pandemia de coronavirus a jucat un rol major în declinul listărilor la bursele din întreaga lume în primul semestru al anului în curs.

Ei citează raportul trimestrial „EY – Global IPO trends: Q2 2020” potrivit căruia în cel de-al doilea trimestru din 2020 s-a înregistrat o diminuare a activității IPO față de perioada similară a anului 2019 în toate regiunile, atât ca număr de tranzacții, cât și sub aspectul capitalului atras.

„Activitatea IPO globală s-a redus dramatic în lunile aprilie și mai, înregistrând o scădere de 48% a volumului tranzacțiilor (97 de tranzacții) și o diminuare de 67% a valorii tranzacțiilor (13,2 miliarde USD) în comparație cu lunile aprilie și mai din anul 2019.

Această situație a tras în jos activitățile regionale din primul semestru al anului curent față de prima jumătate a anului trecut, numărul total (419 tranzacții) și valoarea totală a tranzacțiilor (69,5 miliarde de dolari) scăzând cu 19% și, respectiv, 8% în prima jumătate a anului în comparație cu perioada similară din anul 2019”, precizează specialiștii.

Aceștia au constatat că sectoarele tehnologiei, industriei și sănătății au dominat activitatea IPO în prima jumătate a anului 2020.

Concret, în sectorul tehnologiei s-au înregistrat 87 de IPO-uri, care au atras capital în valoare de 17,2 miliarde dolari, în industrie au fost realizate 83 de tranzacții cu venituri în valoare de 9,6 miliarde dolari, iar în sectorul sănătății au avut loc 76 de tranzacții, care au atras 15,9 miliarde dolari.

Activitatea tranzacțională de pe continentul american se diminuează

Anliștii EY care au urmărit bursele din SUA spun că acestea au înregistrat majoritatea tranzacțiilor IPO de pe continentul american în prima jumătate a anului 2020, adică 79% din volumul tranzacțiilor (64 de tranzacții) și 91% din valoarea tranzacțiilor (22,3 miliarde dolari). Printre acestea s-au numărat și cinci IPO-uri ale unor companii „unicorn”.

Sectoarele sănătății și tehnologiei au înregistrat în continuare cel mai ridicat nivel de activitate IPO în SUA, în primul semestru al anului 2020, reprezentând 55% și, respectiv, 25% din volumul tranzacțiilor. Sectorul sănătății a dominat în clasamentul valorii tranzacțiilor (10,2 miliarde USD), adică 46%, provenind din 35 de IPO-uri.

În contextul pandemiei de COVID-19 și al impactul negativ al acesteia asupra activităților economice globale, pe termen scurt și mediu, guvernele din toată lumea vor continua să implementeze politici și să stimuleze economiile pentru a combate șomajul în creștere.

În același timp, băncile centrale vor injecta mai multe lichidități în sistemele financiare. Ambele măsuri sunt de bun augur pentru piețele de capital, unde este de așteptat un reviriment al activității IPO în semestrul al doilea al anului 2020.

Oferta Publică Inițială (IPO) este un termen din domeniul pieței de capital ce denumește oferta inițială de acțiuni a unei societăți ce urmează să fie cotată la bursă. Compania privată devine companie publică prin intermediul Investitorilor instituționali ce revând acțiunile către publicul larg pe bursă.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?